Prima mea amintire

Nu știu care e prima voastră memorie. Poate sunt ochii mamei sau jucăria preferată. Pentru mine, prima amintire pe care o am din copilărie nu e una foarte pozitivă. Multă vreme mă gândeam că aceasta e prima mea amintire pentru că sunt o persoană rea ce respinge toate persoanele din jur. Nu știu. Uneori mai cred asta și poate că e adevărul. Dar… poate nu vreau să știu adevărul.

Îmi amintesc că eram acasă cu bătrânica care avea grijă de mine când ai mei erau plecaţi. Eram doar eu și ea în casă câci și sora mea era plecată undeva, nu mai știu unde. Bătrânica pe care o iubeam atât de mult mi-a spus să merg la culcare . Nu știu de unde, un nucleu de ură și supărare mă lovise în acel moment iar eu am lovit-o ușor, cu forţa unui copil de 3 ani peste mână. Nu e relevant faptul că după aceea probabil mă dusesem la culcare și îmi cerusem scuze. Relevant e faptul câ prima mea amintire nu e una deloc drăguţă. Eu, Ioana, fata bine crescută are prima amintire cu o Ioana pe care încerc să o reprim.

Dar oare e un lucru rău? Prima mea amintire? Stau uneori și mă întreb dacă sunt singura cu o asemenea primă amintire și nu vreau să cred că sunt.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s