Midnight thoughts

În ultima vreme am început să ma întreb: de ce toată lumea urăște șefii? Și nu, nu mă refer la acei șefi care urla pe angajatii lor și care chiar merită urati. Vorbesc de cei pe care îi consideram “șefi” la școală.

Profesorii? Da, și pe ei îi consideram niște șefi si îi uram dar din păcate nu le-o putem spune în fata asa ca ma voi axa pe ceilalți șefi.

Colegii. Știi tu, colegul/colegii aia care sunt șefii clasei, care participa la ședințe, care iau cuvântul în numele tuturor. Da, exact, șefii aia.

Cand eram mai mica, consiliul elevilor din școala mea avea un președinte remarcabil care mai apoi a ajuns un om știut în toată tara și temut de toti cei ce încalcă drepturile elevilor. Ei bine, acest președinte pe care eu îl admiram si îl admir profund, era urât de toti colegii lui. La început nu am inteles de ce. De ce l-ar uri? Adică…el aduce o schimbare, schimba lucrurile inspre bine și chiar ne reprezinta interesele! Ce vor mai mult de la el?

Abia 3 ani mai târziu  am descoperit răspunsul la aceste întrebări. Nu sunt președinte în consiliu, nu iau decizii foarte importante și cu siguranță nu sunt cunoscuta pentru meritele mele deosebite. Și cu toate astea sunt caracterizată ca “făcând pe sefa” de către colegii mei? De ce? La început nu am știut dar, după ceva timp, mi-am dat seama ca răspunsul la această întrebare, cat și răspunsul la întrebarea pe care mi-o pusesem cu 3 ani în urmă era același.

De ce “sefii”, colegii pe care noi îi punem în funcție sunt urati si bârfiti mai apoi? Merita ei asta? Nu cred, dar ce să-i faci?… Da, fac pe șefa pentru ca sunt conștientă că reprezint vocea a 30 de elevi și da, trebuie sa fiu serioasa, sa iau decizii și să mi le asum. De ce nu ma bârfiti si nu Sunteti suparati pe mine atunci când îl rog pe domn profesor să ne amâne testul sau când o rog pe doamna profesoara sa vă ierte ca ati urlat ca nesimțitii la ea la ora? De ce nu sunteti nemulțumiti si de faptul ca profesorii se uita urat la mine pentru ca de fapt v-am reprezentat pe voi?

Asta nu va deranjează, nu? Dar va deranjează atunci când pun piciorul în prag și spun “Nu, aici nu aveti dreptate, aici ati greșit!” sau când spun “Am ceva important de comunicat de la ședința, va rog sa ma ascultati”; sau chiar si atunci când organizez de una singura ceea ce e de organizat pentru ca nimeni nu ma ajuta. Scuzati-ma ca nu îmi iese totul perfect. E destul de greu sa iasă totul bine atunci când le faci de una singură și, atunci când ai noroc, te mai ajuta vre-o persoana care își risca sa ea imaginea în ochii voștri plini de judecată ca sa ma ajute.

Deci, de ce ne urati asa tare? Chiar aveti un motiv întemeiat? Chiar… chiar suntem atât de rai, de stricti si dam atât de multe comenzi încât să vă schimbati alegerile pentru liceu doar din cauza ca “nu vreti să mai fac eu pe șefa încă 4 ani”? Serios?!

Dacă nu o sa fiu eu șefa, o sa fie altcineva. Un băiat sau o fata care vor sa schimbe ceva, sa fie protagonisti, nu spectatori, sa trăiască, nu sa privească.

Asa ca, atunci când mai vrei sa ma jignești si să-mi conturezi un portret întunecat, pune-te în locul meu, doar pentru 2 secunde, și încearcă să vezi care e priveliștea din unghiul asta al vieții. Crede-mă, nu e deloc roz, ci din contra, are nuante ce odată fuseseră imaculate, Acum fiind pătate, întunecate de remarci si cuvinte aruncate fără a privi unde lovesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s